Extratereștrii sunt mai aproape decât credem, conform NASA
După zeci de ani de zile în care au fost căutați, contactul cu extratereștrii ar putea fi la doar câțiva ani distanță.
În ciuda căutărilor și progreselor tehnologice realizate în ultimii ani, omenirea nu a reușit să descopere până în acest moment dovezi clare ale existenței extratereștrilor. Toate acestea s-ar putea schimba, însă, în viitorul apropiat, dacă este să ne luăm după declarațiile unui angajat din cadrul NASA. ”Sunt de părere că vom avea dovezi puternice ale vieții extraterestre într-un deceniu și cred că dovezile definitive vor veni în 20-30 de ani”, a spus Ellen Stofan.
Conform celor de la Adevărul, alți cercetători ai NASA au declarat la aceeași conferință că nu există un dacă, ci când. „Știm unde să ne uităm. Știm cum să ne uităm. În cele mai multe cazuri, avem tehnologia necesară şi suntem pe punctul de a o implementa. Așa că suntem pe drumul cel bun”, a mai spus Stofan. Cel mai probabil, însă, nu va fi vorba despre omuleții verzi întâlniți deseori în filme, ci mai degrabă despre microbi.
Pentru a identifica potențialele dovezi, cercetătorii au căutat urme de poluare în spațiu. De asemenea, au fost descoperite unele planete despre care se crede că ar putea adăposti forme de viață. Mai multe informații despre acest subiect sunt disponibile pe site-ul NPR.